marți, 14 iulie 2015

CAMERA DE SUPRAVEGHERE RADAR, LANSATA DE 360 VISION


Dispozitivul reprezintă o cameră controlată prin radar, cu urmărire și tracking automate, având puterea de a detecta și urmări ținte în mod automat.
Predator HD Radar este menită pentru aplicații cu raze scurte și medii de acoperire, unde detectarea obiectelor sau a indivizilor are o importanță critică, precum în perimetre înconjurate sau neprotejate, granițe sau baze militare.
 Predator Radar poate urmări până la 40 de ținte simultan, la o rază de acoperire de până la 400 de metri. De asemenea, funcția de alarmă Intelligent Time Sharing asigură faptul că alarmele legate de mai multe obiecte pot fi administrate corespunzător sau în funcție de prioritate, informează 360 Vision Technology într-un comunicat de presă.
Folosind tehnologie radar de ultimă generație, camera Predator Radar scanează 360 de grade de două ori în fiecare secundă pentru a detecta și urmări obiecte, în timp ce alarmele sunt prezentate pe un ecran. Funcția de detectare prin radar nu este afectată de condițiile meteorologice, aceasta fiind activă și pe ploaie, ceață sau zăpadă.
Camera este disponibilă cu lentilă de zoom 3X în rezoluție 1080p HD, cu iluminare de 0.013 lux, HD Night Vision de rezoluție 720p de 0.008 lux, HD Night Vision Ultra 1080p cu 0.008 lux și opțiuni de înregistrare încorporate, care oferă spațiu intern de stocare de 128 sau 256 de GB.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu